Ieșire rapidă
Mergi la conţinutul principal

  • 20 Septembrie 2019. Ziua mondiala de lupta împotriva cancerelor ginecologice

    World GO Day (Gynecologic Oncology Day) este un eveniment internațional
    organizat pentru prima dată în acest an, dedicat conştientizării factorilor de
    risc, simptomelor, detectării precoce şi prevenţiei cancerelor ginecologice.
    Pentru a marca Ziua mondială de luptă impotriva cancerelor ginecologice, pe
    data de 20 septembrie vor avea loc evenimente simultane în 22 de ţări sub
    sloganul “A Game Against Cancer”, concomitent cu campanii de comunicare
    digitale şi în social media.

  • Ziua luptei împotriva cancerului de sân

    Ziua luptei împotriva cancerului de sân este marcată astăzi, 1 Octombrie, atât la nivel național cât şi la nivel mondial. În zeci de ţări se desfăşoară, la această dată, acţiuni la scară largă, cum ar fi iluminări ale unor clădiri emblematice în roz, marşuri, distribuirea de fundiţe roz etc, menite să le amintească femeilor că, prin prevenţie şi prin efectuarea de controale medicale periodice, îşi pot păstra sănătatea.

  • Campania "Chocolate” marchează Ziua Mondială a Cancerului Ovarian

    În fiecare an, 8 mai este o zi foarte specială pentru femeile diagnosticate cu cancer ovarian. Este marcată la nivel internațional Ziua Mondială a Cancerului Ovarian, această boală care amenință viața multor femei din intreaga lume, un subiect tabu care este adus în atenția publicului.

    Astăzi este lansată campania "Chocolate” la nivel mondial la Berlin (German Ovarian Cancer Foundation) care va circula în special pe rețelele de socializare.

  • “My Time, Our Time” – campania despre cancerul la sân avansat, lansată în Parlamentul European

    Sursă: raportuldegarda.ro

    Campania de conștientizare „My Time, Our Time” a debutat pe 8 noiembrie cu o dezbatere la Parlamentul European, pe tema dificultăților de zi cu zi cu care se confruntă pacientele cu cancer la sân în stadiu avansat. La eveniment au participat europarlamentari, medici, reprezentanți ai companiilor farmaceutice și ai asociațiilor europene de pacienți.

  • Printre inimi si fluturi la Festivalul Femei pe Matasari 2017!

    Cu ocazia festivalului urban Femei pe Mătăsari, aflat la cea de-a 7-a ediție, în weekend-ul 27-28 mai am participat cu pernuțele lucrate de membrii echipei și voluntarii Asociatiei ANAIS împreuna cu doamnele înscrise la grupurile de suport din cadrul proiectului „Dincolo de diagnosticul de cancer”. Este pentru a doua oară când Asociatia ANAIS a participat la acest festival

    Standul nostru a fost decorat cu peste 100 de pernute in forma de inimi si fluturi pentru doritorii de frumos si pentru cei care au dorit sa sustina proiectul „Printre inimi si fluturi”.

  • Stiinta si emotie – dezbatere privind sanatatea femeii si implicatiile cancerului in randul acestora

    In data de 27.03.2017 reprezentante ale Asociatiei ANAIS au participat la conferinta-dezbatere ”Stiinta si emotie” alaturi de medici, paciente si alte reprezentante ale asociatiilor ce sprijina femeile diagnosticate cu cancer dar si jurnaliste.

    Discutiile informale au atins teme ca  implicatiile cancerului ovarian asupra sanatatii feminine si rolul factorului emotional in lupta cu boala.

  • Printre inimi si fluturi

    Saptamana aceasta au ajuns la Spitalul Municipal pernutele pentru doamnele diagnosticate cu diferite forme de cancer. Dorim ca aceste daruri sa le insenineze zilele si sa le fie cat mai utile.

    ”Printre inimi si fluturi” este o actiune derulata de Asociatia ANAIS alaturi de beneficiarele grupurilor de suport din cadrul proiectului”Dincolo de diagnosticul de cancer”. Le multumim beneficiarelor care s-au implicat de-a lungul timpului, studentelor de la Asistenta Sociala, Danei Grecu, sponsorilor si tuturor celor care ne-au fost alaturi.

  • ZIUA INTERNATIONAL DE LUPTA IMPOTRIVA CANCERULUI

    Astazi, 4 februarie, este ziua international de lupta impotriva cancerului. Aceasta zi este marcata la nivel international incepand cu 4 februarie 2000 cand se adopta Carta de la Paris, un document prin care statele semnatare se angajau sa depuna eforturi comune pentru depistarea si tratarea acestei maladii devenite principala cauza de deces in intreaga lume.

  • Redirectioneaza 2% catre Asociatia ANAIS

    Vrei sa ne fii alaturi?

    Completeaza Cererea privind destinatia sumei reprezentand pana la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii si asimilate salariilor 230 (imagine) si alege sa redirectionezi cei pana la 2% catre Asociatia ANAIS. Sustine astfel proiectele noastre sociale si fii alaturi de cei aflati in nevoie. Atentie poti solicita direcţionarea acestei sume către o singură entitate nonprofit sau unitate de cult pentru anul fiscal incheiat.

    Cum se completeaza?

  • "Inimi"

    In perioada 23 - 29 Noiembrie am distribuit pernute in forma de inima pacientelor diagnosticate cu cancer la san aflate la tratament la Spitalul Universitar Bucuresti.Voluntara noastra, Dana Grecu, s-a implicat in mod direct si s-a asigurat ca pernutele ajung la fiecare doamna.

    Multumim conducerii spitalului pentru ca ne-au permis sa oferim aceste produse lucrate de beneficiarele si de colectivul Asociatiei ANAIS pacientelor care se confrunta diagnosticul de cancer la san.