Mergi la conţinutul principal

Evenimetul – spectacol  “Tu decizi  pentru egalitate”

În cadrul proiectului “Plus valoare pentru copiii nostri”,  Asociația ANAIS împreună cu Asociația Transcena și Colegiul Național “Matei Basarab” au organizat în cadrul Școlii Româno-Finlandeze evenimetul – spectacol  “Tu decizi  pentru egalitate”.

Spectacolul a fost realizat de către un grup de elevi ai Colegiului Național “Matei Basarab” și un grup de actori din cadrul proiectului de educație prin artă “DECIDES Europe-România” și a avut că tema prevenirea violenței împotriva femeilor și a fetelor și a egalității de șanse între femei și bărbați, reflectând punctul de vedere al tinerilor.

La reprezentație au participat peste 100 de elevi și profesori, primii dezbătând tipurile de violență relevate în spectacol și propunând soluții de urmat.

Spectacolul s-a bucurat de succes, actorii-elevi fiind încurajați de către spectatorii-elevi să realizeze și alte reprezentații de acest fel.

Proiectul -spectacol “Tu decizi  pentru egalitate”  este derulat de Asociația Transcena România-partener, Fundația Interarts Spania-lider de proiect, Asociația Trabe Spania-partener și Kvindemuseet Danemarca-partener și este co-finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Rights, Equality and Citizens .

 

Adaugă comentariu nou

HTML limitat

  • Puteți alinia imagini (data-align="center"), dar și videouri, citate, ș.a.m.d.
  • Puteți adăuga legendă imaginilor (data-caption="Text"), dar și video-urilor, citatelor și așa mai departe.
  • You can use shortcode for block builder module. You can visit admin/structure/gavias_blockbuilder and get shortcode, sample [gbb name="page_home_1"].
  • You can use shortcode for block builder module. You can visit admin/structure/gavias_blockbuilder and get shortcode, sample [gbb name="page_home_1"].