Mergi la conţinutul principal

Lansarea evenimentului "Săptămâna prevenirii criminalităţii" şi premierea celor mai buni parteneri ai Poliţiei Capitalei în 2013

Evenimentul „Săptămâna prevenirii criminalităţii” a fost iniţiat de Poliţia Capitalei, în 2006. Scopul acestui eveniment este reactivarea spiritului civic al cetăţenilor, atât în ceea ce priveşte ajutorul acordat celorlalţi, cât şi din perspectiva protecţiei personale. In cadrul evenimentului a fost prezentat programul activităţilor ce se vor desfăşura în cadrul „Săptămânii prevenirii criminalităţii”, precum şi activităţile realizate în cluburile „gandirefresh” în vacanţa de vară. A urmat „parada uniformelor” şi premierea „celor mai buni parteneri 2013” din instituţii publice şi private care au susţinut activitatea de prevenirea a criminalităţii. Asociaţia ANAIS se numara printre cei care au primit distincţia pentru cel mai bun partener.

Marţi, 1 octombrie 2013  va fi Ziua prevenirii violenţei în familie, aceasta va fi marcată prin amenajarea la Pasajul Universităţii si în toate cele  26 de secţii de poliţie de birouri de relaţii cu publicul şi proximitate apropiindu-se prin aceasta de cetăţeni şi rupând bariera de comunicare care poate exista pe acest domeniu. Vor participa organizaţiile de profil care vor dota birourile cu materiale de informare. În Pasajul Universităţii va fi prezentată şi o piesă de teatru (ora 11,00), pe baza unui caz real. Fiecare birou va fi deservit de un lucrător de la Relaţii cu Publicul şi unul de la Poliţia de Proximitate.

Asociaţia ANAIS va participa la acest eveniment cu materiale informative care vin în sprijinul victimelor violenţei în familie.

Adaugă comentariu nou

HTML limitat

  • Puteți alinia imagini (data-align="center"), dar și videouri, citate, ș.a.m.d.
  • Puteți adăuga legendă imaginilor (data-caption="Text"), dar și video-urilor, citatelor și așa mai departe.
  • You can use shortcode for block builder module. You can visit admin/structure/gavias_blockbuilder and get shortcode, sample [gbb name="page_home_1"].
  • You can use shortcode for block builder module. You can visit admin/structure/gavias_blockbuilder and get shortcode, sample [gbb name="page_home_1"].