Ieșire rapidă
Mergi la conţinutul principal

Marșul “Împreuna pentru siguranța femeilor!”, ediția a V-a

Patru mari orașe din România se ridică împotriva violenței asupra femeilor

Organizațiile neguvernamentale din domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor ies în stradă sâmbătă, 19 octombrie 2019, la MARȘUL “ÎMPREUNĂ PENTRU SIGURANȚA FEMEILOR”.

  • Evenimentul de anul acesta se va desfășura sub sloganul ”Credeți-ne!”
  • Organizatorii atrag atenția asupra descurajării femeilor de a raporta violența din cauza inaccesibilității serviciilor și a lipsei de încredere cu care sunt tratate
  • Marșul va începe concomitent în patru orașe din țară: București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași

Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor organizează în București, începând cu ora 15.00, cea de-a cincea ediție a Marșului “Împreună pentru siguranța femeilor” pentru a-și arăta solidaritatea cu femeile supraviețuitoare ale violenței și pentru a menține presiunea publică necesară pentru respectarea drepturilor femeilor și fetelor. Marșuri similare se vor desfășura și în alte trei mari orașe din România – Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

În București, marșul se va desfășura pe traseul Piața Universității (Parcul Colțea) – Piața Romană – Piața Victoriei și va reuni atât reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale din domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor, precum și persoane care doresc să transmită un mesaj de solidaritate cu victimele violenței de gen.

Evenimentul de anul acesta se va desfășura sub sloganul ”Credeți-ne!”, aducând în prim plan nevoia femeilor de a avea încredere pentru a ieși din relațiile abuzive sau pentru a reclama actele de hărțuire sau viol. Au nevoie de încredere în forțele proprii, încredere că familia nu le va judeca și nu le va acuza pe ele pentru agresiunea partenerilor, încredere că nu vor suferi repercusiuni, încredere că polițiștii și judecătorii le vor crede.

În România, 1 din 4 femei a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său sau de fostul partener, cel puțin o dată în viață (European Union Agency for Fundamental Rights, 2014);

În primele 6 luni ale anului 2019 au avut loc 11.896 de infracțiuni din sfera violenței domestice;

În prima jumătate a anului 2019, 3.616 ordine de protecție provizorii au fost emise de către polițiști și 3.520 ordine de protecție emise de către instanțele de judecată;

Din 38.445 de fapte de violență în familie sesizate la poliție în 2018, au ajuns în instanță doar 3,5% adică 1.360 inculpați, în scădere față de anul 2017.

Mai mult decât atât, prin această acțiune, Rețeaua VIF își propune să semnaleze autorităților necesitatea finanțării programelor de prevenție, conștientizare și educație, a includerii în bugetele locale a fondurilor pentru servicii sociale, publice și neguvernamentale, necesare supraviețuitoarelor violenței și pentru  adăposturile de urgență, importanța formării continue a personalului din poliție, medicină legală, servicii sociale pentru a putea interveni cât mai eficient în cazurile de violență împotriva femeilor.

”Suntem îngrijorate de lipsa accesibilității la servicii sociale publice oferite la nivel local în cazurile de violență împotriva femeilor. Serviciile publice nu sunt specifice pentru victimele violenței domestice, cele existente nu sunt suficient promovate pentru a fi cunoscute, procedurile de acces sunt greoaie și descurajante iar majoritatea adăposturilor nu pot primi femeile în regim de urgență. Această stare de fapt, alături de lipsa acută de suport și finanțări care periclitează activitatea serviciilor specializate, reduc accesul femeilor la ajutorul de care au nevoie pentru a scăpa de violență. Este necesar un efort comun, de cooperare și consultare, astfel încât nevoile femeilor să fie prioritare în construirea bugetelor locale și centrale, așa cum prevede legea.”, a declarat Cristina Horia, directoare a Fundației Sensiblu.

Organizațiile membre ale Rețelei VIF consideră că identificarea și tratarea cu prioritate a cazurilor de acte sexuale cu minore trebuie să fie o urgență pentru autorități, la fel și înființarea centrelor specializate pentru cazurile de violență sexuală, cu personal specializat care să acționeze în interesul victimelor, prin consiliere psihologică și consiliere legală.

”Condamnăm comportamentul unor polițiști în relația cu femeile care reclamă agresiunile. Refuzul unor polițiști de a înregistra plângerile femeilor, în mod special ale femeilor rome sau ale altor femei din grupuri vulnerabile și atitudinea lor descurajantă atârnă greu în decizia femeilor de a merge mai departe pe drumul instituțional necesar eliberării din situația de violență sau de a se întoarce la agresor.”, a spus Andreea Rusu de la Centrul Filia.

Organizatoarele marșului ”Împreună pentru siguranța femeilor!” transmit un mesaj de solidarizare și bărbaților și invitația de a fi o forță activă în oprirea violenței împotriva femeilor și fetelor. Responsabilitatea de a lua atitudine împotriva violenței aparține tuturor, nu doar femeilor!

Următoarele ambasade și reprezentanţe ale instituţiilor internaţionale au semnat o declarație comună în sprijinul marșului: Albania, Argentina, Austria, Belgia, Canada, Chile, Croaţia, Cehia, Danemarca, Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Israel, Italia, Lituania, Olanda, Norvegia, Peru, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

* * *

Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor este formată din 25 de organizații neguvernamentale și are scopul de a promova drepturile femeilor, de a proteja victimele violenței de gen și de a combate discriminarea de gen.

În ultimii ani, Rețeaua a susținut semnarea și ratificarea Convenției de la Istanbul și a participat în grupuri de lucru alături de reprezentanți ai Guvernului și Parlamentului pentru propuneri de modificare a legislației din România în acord cu prevederile acestei Convenții.

 

Sursă text: https://violentaimpotrivafemeilor.ro/marsul-impreuna-pentru-siguranta-femeilor-editia-a-v-a/

Adaugă comentariu nou

HTML limitat

  • Puteți alinia imagini (data-align="center"), dar și videouri, citate, ș.a.m.d.
  • Puteți adăuga legendă imaginilor (data-caption="Text"), dar și video-urilor, citatelor și așa mai departe.
  • You can use shortcode for block builder module. You can visit admin/structure/gavias_blockbuilder and get shortcode, sample [gbb name="page_home_1"].
  • You can use shortcode for block builder module. You can visit admin/structure/gavias_blockbuilder and get shortcode, sample [gbb name="page_home_1"].